Si pentru ca un prieten bun mi-a trimis o povestioara draguta (multumesc Dorin) o pun si eu aici cu specificatia ca nu-mi apartine dar e prea frumoasa sa nu v-o spun si voua.
“Într-o frumoasă dimineaţă de septembrie – povesteşte scriitorul – când prin aer pluteau alene fire de funigei, unul dintre fire rămase agăţat în vârful unui copac înalt. Un mic călător aerian, un păianjen, ieşi din adăpostul său şi se aşeză pe o frunză. În curând toarse un fir al cărui capăt îl fixă în vârful copacului, apoi se lansă pe fir în jos până la baza copacului. Acolo, găsi un arbust cu ramuri în evantai şi se puse numaidecât pe lucru ca să-şi ţeasă o pânză. Fixă firul, pe care coborâse, în partea de sus, iar celelalte fire le legă de ramurile arbustului.
O frumoasă pânză a fost rezultatul trudei sale. Şi, de atunci, capturarea muştelor reuşi de minune.
Dar, după câteva zile, păianjenul găsi insuficientă pânza şi se apucă s-o lărgească sprijinit pe firul tare ce urca spre vârful copacului. Când picăturile scânteietoare de rouă din acea dimineaţă de toamnă smălţuiau pânza-i largă, aceasta căpătă aspectul unui văl ţesut din perle ce scăpărau sub lumina palidă a soarelui.
Păianjenul era mândru de opera sa. Din zi în zi, vălul devenea tot mai mare şi mai rotund. De abia îi venea să creadă că el era acela care, nu demult, se oprise trist şi flămând în vârful copacului.
Într-o zi, se deşteptă foarte prost dispus. Se lăsase bruma şi nu mai zărea muşte la orizont. «Ce-i de făcut în această zi de toamnă mohorâtă şi plictisitoare de moarte?» – îţi zise păianjenul. «Trebuie să fac un tur pe pânză ca să inspectez dacă nu este ceva de reparat» – sfârşi el.
Începu să verifice, pe rând, trăinicia fiecărui fir. Şi, deşi nu găsea nici un defect, indispoziţia sa creştea. În timp ce alerga morocănos, zări în partea de sus a pânzei un fir căruia nu îi putea găsi rostul. Ştia rostul tuturor celorlalte; dar acest fir ce se pierdea în înălţime era pentru el de neînţeles şi de prisos. Se sprijini pe picioarele dinapoi şi îşi ridică ochii, cu sutele de faţete, spre cer. Dar, zadarnic. Firul nu avea sfârşit. Oricât de atent îl examina, era degeaba, firul se pierdea în văzduh. Şi cu cât păianjenul se încăpăţâna să-i descifreze enigma, cu atât devenea mai furios. «Ce rost are acest fir fără sfârşit?»
Adevărul era că, în mijlocul neîntreruptelor ospeţe cu muşte, păianjenul uitase de mult că, într-o zi de septembrie, el coborâse tocmai pe acest fir. Uitase că tocmai acest fir îi fusese atât de util când şi-a ţesut şi lungit pânza. De toate acestea el nu-şi mai amintea de multă vreme. Acum, el nu vedea în acesta decât un fir de prisos, străpungând aerul, fără nici o importanţă.
«La naiba» – strigă el în cele din urmă, ieşit din răbdări, şi, repezindu-se, cu o muşcătură de fălci, tăie firul.
Într-o clipită, pânza se rostogoli grămadă, iar când păianjenul îşi veni în fire, zăcea amorţit pe pământul rece, sub arbust, înfăşurat, ca într-o zdreanţă udă, în pânza-i acoperită acum de picături de brumă topită. A fost de ajuns o clipă ca să-i nimicească toată truda, pentru că nu a recunoscut şi preţuit valoarea firului ce urca spre înaltul cerului”.
Iată imaginea sfârşitului ce ameninţă o civilizaţie care uită că s-a născut din lumina veşnică a Soarelui Hristos, a cărui stea i-a călăuzit pe magi. Omenirea riscă să se prăbuşească, pentru că a rupt firul credinţei care îl leagă pe om de Hristos izvorul vieţii, bunăstării şi propăşirii lui. Separat astfel de Hristos, căruia îi refuză orice amestec în viaţa sa particulară şi socială, omul, rămas în voia instinctelor sale primare, e pândit de primejdia de a se autodistruge, asemenea păianjenului nesăbuit, prin produsul propriilor sale mâini.
Te rog, să ai grijă de firul ce te leagă de... VEŞNICIE.
Naşterea Mântuitorului lumii este, iubiţii mei, marele avertisment dat omului de azi, ca să-şi ridice ochii la steaua Bethleemului şi să recunoască stăpânirea suverană a lui Iisus Hristos peste toate domeniile vieţii şi activităţii sale; să se lase luminat şi călăuzit de adevărul veşnic vestit de Hristos şi să se nutrească cu Pâinea Trupului lui Hristos şi cu apa vie a harurilor izvorâte din coasta străpunsă a lui Hristos “Calea, Adevărul şi Viaţa”.
Sarbatori fericite si sa aveti parte de tot ce e mai bun pe lume si dincolo de ea!
